Nu te închide în tine!

< > / 30.09.2018

“Nu lăsa stigmatizrea să te reducă la tăcere”, spun Sangu Delle şi Nikki Webber Allen. “Avem mai mult control asupra propriilor emoţii decât credem”, explică Lisa Feldman Barrett.
Sănătatea mentală include bunăstare emoţională, psihologică şi socială.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sănătatea mentală înseamnă capacitatea de a face faţă stresului normal - să poţi lucra productiv și să poți aduce o contribuție comunității.
Global, 75% dintre cazurile de sănătate mentală se găsesc în ţările sărace, unde investiţiile guvernelor în sănătatea mentală nu sunt suficiente pentru a oferi suportul necesar.
Tocmai de aceea, într-o societate în care sănătatea psihică este încă neglijată, iar impactul ei asupra sănătăţii publice este subestimat, Sangu Delle ne încurajează să luăm în serios acest subiect (să ne luăm, practic, pe noi înşine în serios), să ne acceptăm problemele subiective “chiar dacă oamenirea are altele mai mari” şi să le rezolvăm cu ajutorul celor din jur – de la familie şi apropiaţi sau colegi, la terapeuţi şi alţi specialişti –, înţelegând că această deschidere şi acceptarea unor mâini de ajutor nu sunt un semn de slăbiciune, nu diminuează imaginea individului şi nu ar trebui să-i altereze percepţia de sine.
“Cu toţii trebuie să realizăm că greutăţile noastre psihologice nu ne scad virilitatea, şi nici trauma noastră nu ne alterează puterea. Trebuie să vedem sănătatea mentală la fel de importantă precum cea fizică. Trebuie să încetăm să mai suferim în linişte. Trebuie să încetăm să stigmatizăm boala şi să îi traumatizăm pe cei suferinzi.”
[discurs subtitrat în limba română]
“Confruntat cu un stres imens, am suferit un atac de panică. În unele zile, nu puteam lucra. În alte zile... tot ce am vrut să fac a fost să stau în pat şi să plâng. Doctorul m-a întrebat dacă aș vrea să vorbesc cu un specialist în sănătate mentală despre stres şi anxietate. Sănătate mentală? Am strigat în timp ce dădeam puternic din cap în semn de protest. Am simţit o ruşine enormă. Am simţit greutatea stigmatizării. Am o familie iubitoare care mă susține şi prieteni incredibil de loiali, cu toate astea, nu îmi plăcea deloc ideea de a vorbi cu cineva despre durerea pe care o simţeam. M-am simţit sufocat de mentalitatea rigidă a ceea ce înseamnă masculinitatea africană.”
“Vorbiți cu prietenii voștri. Vorbiți cu cei dragi. Vorbiți cu specialiștii în sănătate. Fiți vulnerabili. Faceți asta având încrederea că nu sunteți singuri. Spuneți dacă vă este greu. A fi sinceri cu privire la ceea ce simţim nu ne face slabi. Ne face să fim umani.”
Nikki Webber Allen mărturişeşte că i-a luat două săptămâni să accepte diagnosticul de “anxietate generalizată şi depresie - două diagnostice ce merg deseori mână în mână” şi mult mai mult să recunoască public acest lucru.

Până când…

“Pe 4 iulie 2013, cerul a căzut pe mine. A fost ziua în care m-a sunat mama mea să îmi spună că nepotul meu de 22 de ani, Paul, s-a sinucis, după ani de luptă cu depresia și anxietatea."
"Nu pot descrie în cuvinte ce am simțit atunci. Noi doi eram apropiați, dar nu știam prin ce trece. Niciunul din noi nu a vorbit despre dificultățile lui. Rușinea și stigmatul ne-au redus la tăcere.”
"Felul meu de a gestiona greutățile este unul direct, așa că am petrecut următorii doi ani studiind depresia și anxietatea și ce am aflat m-a șocat: Organizația Mondială a Sănătății raportează că depresia este cauza principală a îmbolnăvirii în lume. / Deși cauzele depresiei nu sunt clare, studiile sugerează că majoritatea tulburărilor mentale apar, cel puțin uneori, datorită unui dezechilibru chimic la nivelul creierului și/sau unei predispoziții genetice. Nu poți scăpa pur și simplu."
Un atac de panică, o fobie, o reacţie post-traumatică, o depresie nu sunt o ruşine şi nici invenţii şi nici nu trec de la sine. Anxietatea este legitima apărare a sistemului nervos autonom care, atunci când sesizează pericolul (chiar unul inexistent), preia controlul asupra organismului şi deschide cercul vicios al anticipării (cea care va perpetua tiparul, continuându-şi astfel dominaţia până în pânzele albe).
"Predicțiile sunt fundamentale"
Aşa cum ne explică Lisa Feldman Barrett, după 25 de ani de cercetare a emoţiilor, "ele ne ajută să înțelegem lumea într-un mod rapid și eficient."
[discurs subtitrat în limba română]
"Așadar, creierul vostru nu reacționează la lume. Folosind experiențele anterioare, el prezice și construiește experiența voastră privind lumea."
"Modul în care vedem emoțiile altora se bazează pe predicții. De aceea, pentru noi, pare că ne uităm la fața cuiva și citim emoțiile din expresiile sale faciale, așa cum am citi cuvintele de pe o pagină. Însă, în realitate, sub capotă, creierul realizează predicții. Folosește experiențele anterioare pe baza unor situații similare pentru a încerca să înțeleagă."
"Emoțiile pe care păreți să le detectați la alte persoane provin, de fapt, parțial de la ce se întâmplă în capul vostru. Iar acest lucru e adevărat în sala de judecată, dar și în sala de clasă, în dormitor sau în sala de consiliu."
"Emoțiile care par „să vi se întâmple” sunt, de fapt, create de voi. Nu sunteți la mila unor circuite emoționale mitice îngropate adânc într-o parte antică a creierului. Aveți mai mult control asupra emoțiilor decât credeți."

"Nu înseamnă că puteți să pocniți din degete și să vă schimbați sentimentele așa cum v-ați schimba hainele, dar creierul vostru este programat așa încât, dacă schimbați ingredientele folosite pentru a crea emoțiile, vă puteți schimba întreaga viață emoțională. Așadar, dacă schimbați aceste ingrediente azi, practic, vă învățați creierul cum să prezică lucrurile altfel mâine și asta numesc eu a fi arhitecții propriilor experiențe."